completarea amiabilei 7

In cazul accidentelor din care rezulta pagube materiale la nivelul autovehiculului, constatarea amabila este o solutie pentru ca cei doi soferi implicati sa obtina o rezolvarea usoara si rapida a evenimentului neprevazut, daca circumstantele producerii acestuia sunt clare. De la introducerea acesteia in Romania, prin aplicarea directivelor europene, soferii nu mai petrec atat de mult timp ducand diferite acte la politia rutiera sau la asigurator.

Cand are loc un accident rutier cu un impact redus este o solutie la care apeleaza multi soferi pentru a economisi timp si a evita implicarea politiei. In continuare, poti afla mai multe despre cum poti completa amiabila, cand si unde se face completarea, precum si despre cum se solutioneaza dauna notificata la firma de asigurari.

1. In ce conditii este posibila completarea amiabilei?

Pentru a fi posibila completarea amiabilei, evenimentul rutier trebuie sa implice doar pagube materiale. Acest tip de document presupune ca ambii soferi implicati sunt de acord asupra vinovatiei unuia dintre ei si certifica acest lucru prin semnaturi.

Conditiile pentru valabilitatea completarii amiabilei sunt:

  • soferii, pasagerii sau pietonii nu au suferit vatamari corporale;
  • evenimentul rutier implica cel mult doua autoturisme, ale caror soferi detin asigurarea obligatorie RCA valabila;
  • nu exista daune exterioare vehiculelor, la nivelul aranjamentelor rutiere (de exemplu parapeti, borduri, amenajari verzi rutiere).

    Inainte de a pleca de la locul accidentului si de a scoate masinile de pe partea carosabila, este important sa faci cateva fotografii care arata situatia exacta a masinilor implicate, precum si a indicatoarelor rutiere din zona si sa retii alte detalii folositoare, precum numele celuilalt sofer implicat, numarul de inmatriculare si numele martorilor oculari.

  • completarea amiabilei 1
    completarea amiabilei 2
    completarea amiabilei 3

    2. Completarea constatarii amiabile - cum se face si documentele necesare pentru obtinerea banilor de la asigurare

    Pentru ca o constatare amiabila sa fie valabila, este necesar sa ai cateva acte pe care sa le adaugi dosarului de dauna pentru obtinerea asigurarii. In primul rand, soferul pagubit trebuie sa primeasca de la cel vinovat:

    • talonul auto;
    • o copie dupa cartea de identitate;
    • permisul de conducere;
    • polita RCA.

    Este recomandat sa ai la tine tot timpul in calatoriile tale formularul de constatare amiabila, al carui model il gasesti online, pentru completarea mai rapida a acestuia. In caz ca nu-l detii, daca nu poti sa il printezi individual il poti obtine de la firma de asigurare la care esti inscris.

    Formularul trebuie completat intr-un singur exemplar de ambii soferi implicati, existand cate o rubrica separata pentru fiecare in parte. Datele necesare completarii se gasesc in documentele mentionate mai sus.

    Completarea trebuie facuta in maximum 24 de ore de la producerea accidentului. Versiunea originala ramane in posesia soferului nevinovat, urmand ca cel vinovat sa primeasca o copie.

    In general, pentru completarea optima a formularului trebuie sa te asiguri ca raman rubrici libere si ca urmezi pasii din ghidul de pe a doua pagina a acestuia.

    Iata ce date trebuie completate in formular:

    • date din buletin (nume, prenume, adresa);
    • numarul de telefon;
    • marca vehiculului si numarul de inmatriculare;
    • numarul documentului de asigurare si agentul emitent;
    • numarul cartii verzi;
    • data valabilitatii tichetului de asigurare sau a cartii verzi;
    • datele permisului de conducere (date personale, numarul permisului, categoria, institutia emitenta, termen de valabilitate);
    • punctul de impact initial;
    • avarii vizibile;
    • alte observatii.

    In afara datelor fiecarui sofer, trebuie bifate si circumstantele producerii accidentului, dintr-o lista standard continand 17 optiuni.

    De asemenea, exista si o rubrica cu schita accidentului, in mijloc, in partea de jos a primei pagini a documentului. Aici, trebuie sa descrii succint:

    • planul drumului;
    • directii de deplasare ale celor doua vehicule implicate in accident;
    • pozitia acestora in momentul impactului;
    • indicatoarele de circulatie din zona;
    • numele strazii sau al soselei unde s-a produs accidentul, precum si numele strazilor adiacente.

    Nu in ultimul rand, tine cont ca poti folosi acelasi formular emis de Comitetul European al Asigurarilor si pentru a obtine banii de la asigurarea CASCO, in cazul avariilor propriului vehicul, precum si pentru daunele rezultate in urma furtului sau a incendiului.

    Completare amiabilei - cand si unde o poti face, pasi de urmat, cand primesti banii
    completarea amiabilei 5
    completarea amiabilei 6
    completarea amiabilei 4

    3. Unde se face completarea amiabilei?

    In cazul unui accident din care rezulta doar pagube materiale, soferul pagubit si vinovatul completeaza amiabila:

    • la locul accidentului;
    • la domiciliu.

    In cazul completarii la locul accidentului, trebuie sa ai in vedere urmatoarele instructiuni:

    • trebuie sa completezi exact datele din documentul de asigurare si din permisul de conducere;
    • trebuie sa marchezi pe schita cat mai exact punctul impactului, pentru ca aceasta sa corespunda cat mai bine situatiei reale;
    • nu uita ca dupa bifarea casutelor cu circumstantele producerii accidentului sa completezi si numarul total de casute bifate;
    • schita accidentului trebuie sa fie redata cat mai explicit in spatiul din formular desemnat acesteia;
    • este nevoie sa indici numele martorilor la accident, in special cand exista diferente de opinii cu privire la cine este vinovat;
    • pe a doua pagina a formularului, la rubrica „Raniti” si „Pagube materiale”, se trec, daca este cazul, detalii;
    • fiecare sofer pastreaza cate un exemplar dupa semnarea intelegerii amiabile.

    In afara de aspectele ce tin de completarea amiabilei, ai in vedere si alte aspecte legate de modul in care trebuie sa procedezi dupa ce are loc accidentul:

    • automobilele implicate in acesta trebuie mutate, astfel incat sa nu fie afectat traficul;
    • pentru clarificarile ulterioare ale circumstantelor producerii accidentului, se marcheaza pe sosea modul in care erau amplasate vehiculele anterior mutarii si se evidentiaza urmele de franare, de noroi si fragmente de obiecte rezultate in urma impactului;
    • daca nu este posibil sa muti automobilul imediat, activeaza semnalizarea adecvata;
    • daca este posibil, trebuie sa fotografiezi locul accidentului;
    • mai ales in cazul in care cei doi soferi nu se pot pune de acord cu usurinta cu privire la stabilirea vinovatiei, este necesara prezenta politiei, care va intocmi un document de constatare.

    Pentru completarea la domiciliu a declaratiei, retine si aceste aspecte:

    • indica data si ora producerii accidentului, pentru constatarea daunelor produse;
    • dupa semnarea formularului, nu trebuie sa faci modificari;
    • dupa semnare, trebuie sa trimiti imediat formularul completat la societatea de asigurari care ti-a emis documentul de asigurare.

    Dupa producerea evenimentului rutier, chiar daca nu te consideri vinovat, este important si sa anunti societatea de asigurare cu care ai contract cu privire la acesta.

    Exista si anumite situatii speciale, de exemplu atunci cand fiecare sofer are cate un formular valabil (aprobat de Comitetul European al Asigurarilor), dar in limbi diferite. In acest caz, trebuie ca cei doi soferi implicati sa se asigure ca ambele documente contin aceleasi rubrici, tinand cont de numerotarea lor.

    completarea amiabilei 8
    completarea amiabilei 9
    completarea amiabilei 10

    4. Completarea constatarii amiabile pentru fiecare tip de asigurare

    Constatarea amiabila este o metoda folosita la nivel european, ca alternativa a celei facute de politie. Pentru soferul pagubit, aceasta aduce avantajul ca se simplifica procedurile administrative necesare pentru obtinerea despagubirii. Procedurile sunt diferite in functie de tipul de asigurare prin care doresti sa o obtii, anume RCA sau CASCO. Iata detalii despre timpul in care primesti banii pentru daunele produse in timpul accidentului rutier:

    4.1. Completarea amiabilei pentru RCA

    Cand cei doi soferi au doar asigurare RCA, nu CASCO, trebuie anuntat asiguratorul soferului vinovat si depusa la sediul acestuia formularul de constatare amiabila, pentru solutionarea dosarului de dauna. Este recomandat ca ambii soferi sa fie prezenti in momentul depunerii acestuia.

    In afara de documentul de constatare, alte documente necesare pentru deschiderea dosarului de dauna sunt:

    • permisul de conducere al soferului pe numele caruia se deschide dosarul de dauna, in original si o copie;
    • certificatul de inmatriculare al autovehiculului prejudiciat (original si copie);
    • cartea de identitate a vehiculului (original si copie), daca aceasta este ceruta;
    • documente de identitate ale persoanei pagubite;
    • imputenicire de la proprietarul vehiculului, daca acesta apartine unei persoane juridice (nu sunt excluse firmele de leasing).

    Asiguratorul RCA va deschide apoi dosarul de dauna, va face constatarea prejudiciilor aduse si va intocmi o evaluare initiala a daunelor. In vederea constatarii prejudiciilor se semneaza in doua exemplare de catre constatator si de catre persoana prejudiciata un proces verbal. Acesta cuprinde, pe langa detaliile despre conditiile producerii accidentului, si:

    • data la care este avizat procesul verbal;
    • partile autovehicului considerate ca fiind avariate;
    • solutiile initiale de rezolvare a problemelor tehnice survenite in urma accidentului;
    • eventualele obiectii ale soferilor implicati, cu privire la prejudiciile constatate in procesul verbal, pe care constatatorul are obligatia de a le inscrie in acesta.

    Soferul pagubit este posibil sa fie contactat in timpul acestui proces de firma asiguratoare a soferului vinovat pentru a transmite si alte documente relevante pentru solutionarea dosarului, desi va sti de la incheierea procesului verbal care sunt principalele acte necesare.

    Dupa deschiderea dosarului de dauna si efectuarea constatarii, soferul care solicita reparatia va primi documentul de introducere in reparatie al autoturismului. Totusi, acest lucru nu inseamna ca asiguratorul este obligat sa ofere imediat despagubiri, pentru ca dosarul trebuie mai intai solutionat.

    Acest lucru este posibil prin completarea dosarului de dauna prin documentele solicitate si prin efectuarea de cercetari de catre compania de asigurari cu privire la circumstantele producerii accidentului.

    Soferul nevinovat trebuie sa informeze firma la care si-a facut asigurarea RCA cu privire la producerea accidentului doar daca acesta are “decontarea directa” pe polita si va dori sa primeasca despagubire.
    Firma la care este asigurat soferul vinovat emite, in termen de 30 de zile de la primirea formularului de constatare amiabila, o oferta de despagubire pentru cel care a suferit dauna, care trebuie acceptata de acesta. Dupa accept, vei primi suma in maximum 10 zile.

    Despagubire dupa efectuarea prealabila a reparatiilor

    Asiguratorul RCA acorda si despagubiri in cazul efectuarii reparatiilor inainte de solutionarea dosarului de dauna, daca circumstantele producerii aciidentului si cuantumul pagubei suferite rezuta clar din documentele puse la dispozitia firmei de asigurari. Pentru acordarea sumei asigurate, se iau in considerare informatiile din:

    • completarea amiabila;
    • documentele care atesta costul reparatiilor efectuate;
    • declaratiile facute de cel pagubit cand este examinata starea masinii reparate la firma de asigurari.
    completarea amiabilei 11
    completarea amiabilei 12

    4.2. Completarea amiabilei pentru despagubire prin CASCO

    In cazul in care soferul care a suferit dauna are asigurare CASCO, el trebuie sa anunte dauna la societatea care se ocupa de aceasta. Dosarul de dauna va fi solutionat prin aceasta asigurare, suma fiind dedusa prin regres din asigurarea RCA a vinovatului, ceea ce nu afecteaza asigurarea soferului nevinovat.

    Dupa anuntarea firmei care a emis asigurarea CASCO si depunerea dosarului de dauna, vei primi despagubirile aferente acestuia in termen de 15 zile de la primirea unui raspuns de la societatea de asigurari si din momentul in care iti dai acordul pentru sumele care-ti revin.

    Asigurarea facultativa este implicata in solutionarea daunelor unui accident si daca soferul vinovat nu este asigurat. Asiguratorul CASCO va suporta prejudiciile, urmand sa recupereze sumele de la persoana acesta. Aceasta este o solutie alternativa, pentru soferii asigurati optional, dar prima varianta la care sa apelezi in aceasta situatie este si sa te adresezi Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR).

    Trebuie sa retii, insa, ca aceasta solutie de decontare directa de la asiguratorul CASCO nu se aplica in cazul daunelor produse la nivelul bunurilor, ci doar la cele aduse vehiculelor.

    completarea amiabilei 13
    completarea amiabilei 14

    Prin urmare, pentru exista mai multe modalitati de a obtine despagubiri pentru reparatiile efectuate in urma unui accident in care sunt implicate doar daune materiale la nivelul vehiculului. Poti sa obtii suma necesara fie de la asiguratorul RCA al soferului vinovat, fie de la propriul asigurator CASCO, care va deconta suma din asigurarea celuilalt conducator auto.

    Sursa foto: Shutterstock.com, Pixabay.com, Pinterest.com.