imagine cu o macheta de casa ascultata cu un stetoscop

Dezastrele naturale au insotit istoria Planetei inca de la inceputurile acesteia. Omenirea a trecut, de-a lungul istoriei sale, prin numeroase cataclisme naturale consemnate in izvoare transmise pe cale orala, sub forma unor legende sau, mai tarziu, dupa statornicirea civilizatiilor si aparitia si raspandirea scrierii, sub forma documentelor scrise.

Relatarile asupra cataclismelor naturale apar, de fapt, atat de des in inventarul documentar al civilizatiei umane, incat se poate afirma ca fortele naturii sunt cele care decid intr-un fel sau altul, directia si evolutia la scara planetara. Numeroase cutremure devastatoare, eruptii vulcanice cu efecte dezastruoase, uragane, inundatii de mare anvergura sau incendii imense sunt doar cateva din fenomenele naturale care au afectat viata, bunurile si modul de trai a populației numeroase de-a lungul mileniilor si continua s-o faca si azi.

Tot ceea ce omul poate face in fata fortelor de neoprit ale naturii este sa se pregateasca cat poate mai bine, insa nimic nu este de facut in privinta prevenirii acestor fenomene care se pot declansa in orice moment. Unele fenomene, asa cum este cazul marilor furtuni sau inundatii pot fi prognozate cu ajutorul serviciilor moderne de meteorologie bazate pe sateliti meteo de inalta performanta, insa altele, asa cum este cazul cutremurelor, eruptiilor vulcanice, alunecarilor de teren, nu pot fi prevazute cu acuratete.

Tocmai din acest motiv au fost dezvoltate unelte financiare din spectrul asigurarilor care au rolul de a compensa, cel putin in parte, eventualele pierderi sau pagube asupra bunurilor esentiale ale oamenilor. Unul din aceste instrumente este asigurarea PAD despre care vei afla mai multe detalii in acest articol.

1. Asigurarea PAD - ce inseamna si care este domeniul de aplicabilitate?

asigurarea pad familie cu trei copii in conturul unei case

Locuinta a fost dintotdeauna si ramane in continuare unul din cele mai valoroase bunuri ale unui om. Nevoia de adapost este una din nevoile primare, de baza, ale omului inca de la inceputurile umanitatii, iar asigurarea unui loc de trai este primul gand pe care o fiinta umana il are din momentul in care se desprinde de viata protectoare a familiei in care a crescut.

Fie ca este vorba de inchirierea unui apartament sau a unei case, fie ca este vorba de achizitia unui astfel de bun imobiliar, fiecare persoana isi va consuma o parte importanta a energiilor si eforturilor de-a lungul vietii pentru a-si asigura astfel un acoperis deasupra capului. Nu este de mirare, in acest sens, ca Romania este statul european cu proprotia cea mai mare de proprietari ai locuintelor.

Odata cu detinerea unei locuinte vine si problema protectiei acesteia deoarece, chiar daca in viata de zi cu zi, pericolul distrugerii acesteia nu este unul care sa genereze o presiune consistenta asupra psihicului, totusi nu trebuie uitat ca natura nu tine cont de dorintele si nevoile oamenilor, iar fizica Pamantului si fenomenele subsecvente, impreuna cu miscarile climatice, nu pot fi prevazute. In cateva minute agoniseala de o viata a celor mai multor oameni se poate risipi iar locuinta proprie poate fi avariata semnificativ sau chiar distrusa in totalitate de un cutremur de pamant, o alunecare de teren, o inundatie sau o viitura neprevazut de violenta.

In acest sens, singurul mijloc de protectie, sau mai degraba de acoperire a daunelor produse din cauza unor dezastre de mare anvergura, este impunerea unei politici obligatorii de asigurare a locuintelor. Acest prim pas, de baza, pentru asigurarea imobilelor persoanelor fizice si juridice a fost facut in Romania prin impunerea prin lege a obligatiei proprietarilor de a incheia o polita de asigurare.

1.1 Ce acopera asigurarea PAD si de ce este obligatorie?

Asigurarea astfel introdusa din punct de vedere legal prin Legea 243 din 2013 poarta denumirea de Polita de Asigurare impotriva Dezastrelor sau, prescurtat, PAD. Polita PAD este special conceputa pentru a despagubi, cel putin partial, pagubele care pot fi produse din cauza unor cataclisme naturale.

Totusi, categoriile de dezastre naturale ale caror efecte sunt acoperite de polita PAD sunt limitate prin lege la trei mari categorii:

  • Cutremure de pamant;
  • Alunecari de teren;
  • Inundatii care s-au produs din cauze naturale si care nu tin de interventia omului.

Politica impunerii politei PAD are drept scop acoperirea la nivel general a teritoriului Romaniei in fata unor dezastre naturale prin acordarea unor despagubiri in cazul avarierii sau distrugerii locuintelor, mai ales cu scopul de a reduce astfel povara care s-ar acumula asupra bugetelor persoanelor afectate dar si ale celor locale si nationale in cazul unor cataclisme de anvergura.

Merita mentionat ca polita PAD de asigurare obligatorie nu opereaza si nu acopera riscurile mentionate pentru cladirile de tip locuinta care se afla deja in clasa 1 de risc, fapt stabilit in urma unei expertize efectuate de cadre tehnice autorizate pentru a emite o astfel de clasificare. In acelasi timp, cei care incheie o polita PAD trebui sa stie ca aceasta nu asigura protectia anexelor si utilitatilor locuintelor care nu fac parte integrala din structura acesteia si nici bunurile personale aflate in locuinte.

2. Asigurarea locuintei prin PAD - clauze si prevederi importante

asigurarea pad imagine cu doua maini impreunate deasupra unei case si a siluetei unei familii

Polita PAD trebuie incheiata in mod obligatoriu de catre proprietarii a caror locuinte se incadreaza in doua mari categorii, diferentiate, conform legii, in functie de tratamentul termic sau chimic la care au fost supuse materialele constructive ale peretilor exteriori si in functie de tipul structurii de rezistenta:

  • Locuinte de tip A - care au o structura de rezistenta alcatuita din beton armat, metal, lemn si care au pereti exteriori din materiale obtinute prin procedee si tratamente termice si/sau chimice;
  • Locuinte de tip B - care au peretii exteriori construiti din caramida nearsa (in unele zone ale tarii denumite “chirpici” sau “paianta”) sau din alte materiale care nu au rezultat sau nu au fost supuse tratamentelor termice sau chimice.

Desigur, pot exista situatii in care unele locuinte au fost realizate etapizat si la construirea carora au fost folosite materiale combinate care se pot regasi in ambele categorii enumerate anterior. In acest caz, incadrarea intr-una sau alta dintre cele doua categorii se face tinand cont de materialele folosite pentru structura de rezistenta si peretii exteriori ai partii constructive a ansamblului care insumeaza cea mai mare suprafata construita.

Nu exista insa o conditie de verificare si constatare prealabila de catre firma de asigurari a tipului de locuinta asigurat prin intermediul PAD, stabilirea acestuia fiind efectuata prin declaratia proprietarului la momentul incheierii politei.

Valabilitatea unei polite PAD pentru locuinte este de 12 luni.

2.1 Asigurarea PAD a locuintelor - suma asigurata si costuri

Conform legii, sumele asigurate ce pot fi acordate cu titlu de despagubire beneficiarilor acestora, in conditiile in care unul sau mai multe dintre evenimentele asigurate s-a produs, depinde de incadrarea locuintei in una din cele doua categorii enumerate anterior.

Astfel, pentru locuintele de tip A suma asigurata este de 20.000 de euro, iar pentru locuintele de tip B suma asigurata este de 10.000 de euro. Sumele respective vor fi acordate in lei, la cursul oficial de schimb al BNR de la data incheierii contractului de asigurare.

Pentru a beneficia de aceste sume asigurate, costul politei PAD a fost, de asemenea, stabilit prin lege, fiind denumit prima obligatorie. Cuantumul acestor prime este, la randul lui, legat tot de incadrarea locuintelor in una sau alta din categoriile stabilite in functie de modul constructiv. Astfel pentru locuintele de tip A prima obligatorie este de 20 de euro, iar pentru cele de tip B, prima este de doar 10 euro. Spre deosebire de suma asigurata, aceste sume sunt platibile in lei, la cursul BNR din data platii.

Potrivit legii nr.260/2008, plata primelor obligatorii se poate face anticipat inainte de data expirarii valabilitatii PAD.

Merita mentionat faptul ca potrivit aceleiasi legi, nerespectarea obligatiei de a incheia o polita PAD constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda al carei cuantum poate fi cuprins intre 100 si 500 de lei. Agentul constatator al contraventiei este primarul localitatii in care se afla locuinta neasigurata sau persoanele special imputernicite de acesta in acest scop. In scopul evitarii acestor cazuri, primariile au obligatia de a face o instiintare prealabila catre proprietarii neasigurati prin corespondenta cu confirmare de primire.

Proprietarii pot opta insa pentru asigurarea locuintei si in mod suplimentar, optional, avand posibilitatea sa aleaga suma asigurata pe care sa o acopere polita precum si alte diverse optiuni auxiliare care sa acopere si bunurile din casa, anexele locuintei sau raspunderea civila a familiei. De asemenea, asigurarile de locuinte facultative pot oferi protectie si pentru riscul de incendiu ori daunele provocate accidental proprietatilor vecinilor sau altor persoane.

3. Polita PAD - modul de actiune si proceduri legale in cazul producerii evenimentelor asigurate

In cazul producerii evenimentelor asigurate cu pagube rezultate, asiguratii beneficiari ai politelor PAD trebuie sa se adreseze firmei de asigurari cu care au incheiat polita in cel mai scurt timp, dar fara sa depaseasca 60 de zile de la data producerii evenimentului.

In acest sens, este necesara depunerea unei cereri scrise de despagubire catre firma de asigurare care a emis polita PAD si care va proceda, in termen de cel mult 5 zile lucratoare, de la data primirii instiintarii despre producerea evenimentului asigurat la la constatarea daunei.

Dauna produsa se constata prin intocmirea unui raport tehnic si prin determinarea cauzelor care au condus la avarierea locuintei. Dosarul de dauna trebuie sa contina, potrivit art.5 alin.2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.7/2009, urmatorul set minimal de documente:

  • Notificarea scrisa a daunei din partea asiguratului PAD;
  • Procesul-verbal de constatare a daunei;
  • Fotografii ale avariilor constatate;
  • Documente de evaluare a pagubei si de stabilire a cuantumului despagubirii;
  • Cererea de despagubire din partea beneficiarului PAD;
  • Referatul care se intocmeste de catre lichidatorul de daune.

Cuantumul despagubirii la care sunt indreptatiti asiguratii PAD este reprezentat de cheltuielile cu reparatiile care mai pot fi efectuate in vederea remedierii daunelor produse de calamitate sau de inlocuire a elementelor ce nu mai pot fi reparate. Trebuie retinut insa ca despagubirile acordate prin polita PAD nu pot depasi valoarea sumei asigurate in functie de categoria locuintei si nici valoarea reala de piata a acesteia la momentul la care a intervenit dezastrul natural. De aceea, daca locuinta are o valoare insemnata si daca proprietarul doreste si protectie financiara in cazul distrugerii sau avarierii bunurilor proprii este recomandabila alegerea suplimentara si a unei asigurari de locuinta facultative.

Un fapt important de retinut este acela ca polita PAD este valabila incepand de la ora 0:00 a celei de-a cincea zile calendaristice de la data la care plata primei obligatorii a fost operata, iar contractul de asigurare a fost semnat.

In concluzie, adoptarea unei conduite preventive a proprietarilor de locuinte este o cale de actiune recomandata si chiar impusa din punct de vedere legal in Romania. Se asigura astfel un minim de protectie necesar in fata unor dezastre naturale majore care se pot intampla fara a fi prevazute si prevenite si se atenueaza astfel impactul negativ pe care aceste evenimente l-ar avea asupra populatiei, in general.

Sursa foto: Pixabay.com