Asirom Vienna Insurance Group, unul dintre cei mai importanți jucători din industria asigurărilor din România, este încântată să anunțe începerea procesului de preluare a portofoliului de asigurări de viață de la Aegon România.
Această preluare strategică reprezintă un pas semnificativ în extinderea portofoliului și consolidarea poziției de lider a Asirom Vienna Insurance Group pe piața asigurărilor din România. Prin integrarea portofoliului Aegon România, Asirom devine un partener de încredere pentru un număr și mai mare de clienți, oferind o gamă diversificată de produse și servicii de asigurare adaptate nevoilor mereu în schimbare ale consumatorilor.