Valabilitate RCA: ce trebuie sa stii despre asigurarea auto obligatorie si perioadele de contractare

Deoarece majoritatea oamenilor au in prezent cel putin un autoturism personal pe care il folosesc zilnic, accidentele rutiere sunt frecvente pe drumurile publice din Romania. Pentru fiecare autoturism este necesara detinerea unei polite RCA valabile, care reprezinta o asigurare obligatorie de raspundere civila auto, impusa de lege. In acest fel, soferii vinovati de un accident nu vor fi obligati sa plateasca daune deoarece asigurarea va acoperi pagubele produse persoanelor prejudiciate.

Afla in articolul de mai jos ce este asigurarea auto obligatorie si cand trebuie incheiata, precum si valabilitatea RCA si riscurile la care te expui daca nu ai o astfel de polita.

1. Valabilitate RCA: cand trebuie incheiata si perioadele de contractare

Asigurarea de raspundere civila auto este un contract incheiat intre proprietarul unui autovehicul si o societate de asigurari care are dreptul de a comercializa asigurarea RCA pe teritoriul Romaniei. Acest tip de asigurare se incheie:

  • La inscrierea in circulatie a unui autovehicul, aflat sau nu in uz;
  • In momentul expirarii vechii asigurari RCA, daca vehiculul respectiv ramane supus inmatricularii sau inregistrarii in Romania.

Exceptie de la incheierea RCA-ului fac persoanele care utilizeaza autoturismele pentru antrenamente, intreceri, curse sau raliuri, organizate legal. Pentru riscurile ce decurg din aceste activitati, se pot incheia asigurari auto facultative.

Valabilitate RCA si perioade de contractare

Valabilitatea politei RCA este diferita in functie de varianta pe care o alegi. Asigurarea obligatorie se incheie pe o durata determinata, astfel: pentru vehiculele inmatriculate sau inregistrate in Romania, pe o perioada cuprinsa intre 1 luna si 12 luni, multiplu de o luna, in functie de optiunea asiguratului.

Conform legii, prin exceptie, contractul RCA poate fi incheiat si pe o durata mai mica de o luna in urmatoarele situatii:

  • Pentru vehiculele inmatriculate/inregistrate in alte state membre ale Spatiului Economic European pentru care se solicita asigurarea in vederea importului in Romania pe o perioada de cel mult 30 de zile;
  • Pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioada de cel mult 30 de zile;
  • Pentru vehiculele care se autorizeaza provizoriu pentru circulatie, pe perioade de 30 de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.

De asemenea, conform legii în vigoare, raspunderea asiguratorului RCA incepe:

  • Din ziua urmatoare celei in care expira valabilitatea contractului RCA anterior, daca asiguratul isi incheie noua polita cel mai tarziu in ultima zi de valabilitate a asigurarii precedente;
  • Din ziua urmatoare celei in care s-a incheiat contractul RCA pentru cei care nu aveau o asigurare RCA valabila la momentul incheierii noii asigurari;
  • Din momentul eliberarii contractului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii autovehiculului.

In cazul in care vinzi masina si o scoti din evidenta fiscala, valabilitatea RCA-ului dupa vanzare inceteaza in momentul in care anunti asiguratorul despre transferul de proprietate. Cumparatorul trebuie sa solicite emiterea unui RCA valid pe numele sau, dupa ce devine in mod legal proprietar al autovehiculului.

2. Scopul unei asigurari obligatorii si ce sanctiuni risti daca nu ai o polita valabila + verificarea politei RCA

Polita RCA are doua scopuri principale: protectia financiara a soferului vinovat de producerea accidentului, precum si protectia financiara a persoanei pagubite in urma unui accident. De aici rezulta si obligativitatea incheierii acestei asigurari, si anume garantarea despagubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, in timp util, indiferent de situatia materiala pe care o are cel care a produs paguba. De aceea, este important sa stii intotdeauna cand urmeaza sa iti expire asigurarea. Poti verifica valabilitatea politei RCA consultand baza de date cu asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiate pe teritoriul Romaniei (site-ul BAAR).

Asigurarea RCA este obligatorie, iar incheierea acesteia te scuteste de neplacerile provocate de sanctiuni si de plata eventualelor amenzi. Daca esti proprietarul unui autoturism inmatriculat sau inregistrat in Romania si nu ai incheiat o polita RCA sau nu ai mentinut valabilitatea acesteia in mod continuu, prin plata primelor de asigurare, inseamna ca savarsesti o contraventie. Prin urmare, daca esti prins de politie, poti fi sanctionat cu amenda de la 1000 la 2000 de lei si cu retinerea certificatului de inregistrare al masinii.

Mai mult decat atat, in cazul in care ai provocat un accident, pagubitul sau Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) in calitate de garant al obligatiei de despagubire, pot obtine de la tine, pe cale juridica, recuperarea prejudiciului creat.

Asadar, orice persoana fizica sau juridica care are in proprietate un vehicul supus inmatricularii sau inregistrarii in Romania, are obligatia de a incheia o astfel de asigurare. Pentru a evita situatiile neplacute, dar si amenzile, verifica intotdeauna valabilitatea politei RCA si asigura-te ca esti acoperit in orice moment.

Sursa foto: Pexels.com