Cine poate încheia asigurarea?
Orice persoană juridică și/sau fizică cu sediul/domiciliul sau reședința în România .
Se pot asigura atât pădurile de pe terenurile proprietate a persoanelor juridice și/sau fizice, cât și cele de pe terenurile primite în folosință sau luate în arendă de către acestea.
Ce riscuri acoperă asigurarea?
Distrugere (daună totală) ori vătămare (daună parțială) a pădurilor în caz de incendiu, fulger, explozie, prăbușire de avioane, furtună, greutatea zăpezii.
Pe ce perioadă se poate încheia asigurarea?
Asigurarea poate fi încheiată oricând în cursul anului și este valabilă pentru un an.
Care este suma asigurată?
Suma la care se face asigurarea pe hectar se stabilește potrivit cererii asiguratului, dar nu poate depăși suma obținută prin înmulțirea mc/ha specie lemnoasă și prețul pe mc/specie lemnoasă.
Cum se plătesc primele de asigurare?
Primele de asigurare se plătesc anticipat și integral sau eșalonat, în rate egale, semestrial sau trimestrial.
Cine poate beneficia de despăgubiri?
Asiguratul, persoană fizică și/sau juridică, proprietarul pădurilor asigurate.